Am început bine ziua, Puștiulică s-a trezit bine dispus și cu chef de joacă, așa că înainte să plec la muncă ne-am hârjonit bine.
Când m-am întors, Puștiulică era adormit, așa că pe vârful degetelor am scăpat de haine și… s-a trezit.
Are un somn atat de ușor de deranjat de când au început iar să-l deranjeze dinții… ușor și foit.
În primele luni Mama a descoperit că zgomotele ritmice, așa numitele „white noises“, au darul de a-l liniști și de a-l menține adormit într-o perioadă destul de agitată..Era nevoie pe atunci sa-l plimbăm prin casă-n brațe ore întregi legănându-l. Și e dotat cu un giroscop atât de complex încât chiar dacă continuam să-l legăn dar mă asezam într-o tentativă de pauză intre kilometri parcurși prin camere începea instantaneu să plângă.
Puștiulică nu a avut colici, slavă cerurilor, dar a avut o preferință pentru mișcare. Și și-a manifestat-o viguros.
Citisem că vine o perioadă în care Puștiulică o să depoziteze jucării și altele in mașina de spălat.
Suntem la perioada aia.
Cu hubloul larg deschis, mașina de spălat îl încuraja pe micuț să îi umple gura lucioasă cu tot ce are el mai bun. Și el, credul și lipsit de experiență i-a căzut în plasă și voinicește căra jucărie după jucarie în hrăpărețele măruntaie..ba chiar la un moment dat era și el pe jumătate înăuntru..
Am reluat joaca noastră cu suflatul cluburilor în toate direcțiile, deși în sus pare cel mai amuzant judecând după volumul de râsete și chicoteli și am mai testat de câteva ori viteza cu care Puștiulică mă imită atunci când fac ceva nou.