Trebuie să modific numele blogului. Ar trebui să se cheme „Jurnalul unui tătic mândru“. Îi scapără mintea aia mică! E suficient să vadă ceva o singură dată și gata! Știe să facă și el. Eram în fața casei cu el în seara asta și s-a apucat cu ambele mânuțe să tragă de furtunul cu care udăm grădina. Dar nu haotic. Nu. A tras de furtun cu grijă desfășurându-l de pe mosorul lui, cât sa-i ajungă până la iarbă, apoi a luat dușul ăla stropitoresc și a început să-l scuture așa cum am făcut împreună cu două zile înainte. Atunci îl luasem în brațe și îi dădusem lui să țină capătul cu pistolul stropitor iar eu îl răsuceam pe mic către direcția dorită în timp ce el scutura pe verticală jetul pufos de apă. Nu a uitat și astăzi, cu furtunul în mână a repetat exact ce a făcut și văzut acum două zile.
După joaca cu apa, Mama l-a schimbat de udături iar eu l-am întrebat unde e Luna. Fără nici o ezitare s-a uitat entuziasmat în sus, căutând cu privirea sursa fascinației de seară. Nu era încă acolo.
Mai târziu Mama si micul îi dădeau să bea dintr-o cană goala ursului-pernă. Pentru a fi mai convingătoare Mama imita sunetele gogâlțăite cu care ursul înghițea apa. Apoi a luat micul cana goală și a pus-o direct la nasul ursului, după model, și a început să imite sunetele după cum văzuse că a făcut Mama.
Câteva zeci de minute mai încolo îl întreabă Mama pe mic dacă îi dă un pupic. El, zâmbet tot, își adună gropițele într-un căscat de gură și o ștampilează pe obrazul drept înainte să i se fi terminat de topit tot ce mai avea netopit încă.
Apoi îl întreabă dacă nu-l pupă și pe tati. Se uită Stăpânul Ștampilelor la mine pe sub sprâncene și se aruncă în secunda doi cu gura mare drept pe obrazul meu neras. Îmi trage un „MMMBPUAAH“ și se întoarce la Mama că văzuse o clamă roz, pe care i-a luat-o și a început să și-o potrivească el în păr.
Știu că e a multa oară când relatările mele se înțepenesc în ce mai imită micul, dar începe cred eu o etapă nouă de imitare conștientă, cu tușă personală… Și totul cu o viteză și o siguranță deconcentrate pentru capul meu obișnuit să-l vadă un bebeluș.
Repede trec etapele astea… Pe nesimțite.
