22 Octombrie 2015

Când rămânem acasă doar eu cu Puștiulică ne știe toată strada. Muzică, chiuituri, sopran-issime, de toate se aud de la noi din casă până departe. Sopran-issime-le – pentru neinițiați – sunt chiuiturile extrem de înalte (de la un F6 până dincolo de lilieci) scurte și executate de plăcerea de a le auzi cu ochii închiși până ne trezim cu tata delfinilor la ușă supărat că i-am trezit plozii.
Dansăm chiar uneori, iar ultima dată Micul a combinat dansul și crosele de golf (îți mai amintești de ele ?) într-un mod cel puțin creativ. A prins crosa cu partea de „ T ”  între picioare și țopăia cu genunchii apropiați și adus de spate îndemnându-mă și pe mine să-i urmez exemplul. N-am avut de ales. Am luat crosa care e ușor curbata din fabrică și am strâns-o între coapse după model și uite așa cu genunchii lipiți acum țopăiam amândoi prin casă ca doi cocostârci gheboși cu diaree acuta și erecție cronică, care dansează twist.

Da…Micului îi place să danseze… Odată eram pe la lăsatul serii cu Mama și Puștiulică în fața unei scene mici de unde cânta o formație redusă ca număr și mișcări. Tot mic era și grupul care lua parte la actul artistic, iar din el făcea parte și o blonduță de-o seama cu al meu care se frăsunea muzical de pe un picior pe altul sub privirile atente ale tacsului. Micul i-a urmat exemplul, s-a dus pe lângă ea și s-a zdrumicat un pic pe ritm de cha-cha-cha … cha, apoi amândoi au alergat dintr-o parte în alta ca în final să se refugieze pe lângă părintele din dotare cu ochii unul după celălalt. Micul a vrut în brațe. M-am executat, l-am luat și am vrut să-l salut pe domnul brunet cu ploada blondă de noapte bună dar al meu avea alte planuri. M-am apropiat de celalalt tată și amândoi ne-am depus comorile pe sol, poate vor să mai danseze… Puștiulică s-a plictisit repede și a cerut să fie iar luat în brațe copiat fiind imediat de blondină. Dar de plecat nu voia să plece. A început să țopăie a dans încurajându-și verbal partenera să facă la fel. Și uite așa cu plozii în brațe eu și domnul brunet ne unduiam față în față pe ritm suav de bossa-nova încurajându-ne copii să se miște măcar la fel de ritmat cum reușeam noi. Partea amuzantă era că micii se așezaseră mai bine și nu se mai uitau unul la celălalt dar noi tații continuam să ne unduim artistic unul în fața celuilalt întreținându-ne într-o conversație frugală despre vârstă și preferințe muzicale.. De dinafară trebuie să fi părut niște vechi prieteni care încearcă să-și adoarmă copiii. Bine că n-au venit mamele să ne ia plozii și noi să fi rămas la discuția noastră unduitoare.
Situațiile în care ajungi, interacțiunile pe care le ai atunci când ai copii sunt de neconceput când nu-i ai încă. Cum altfel aș mai fi dansat eu cu domnul ăsta, pe ringul mic al formației obscure, la malul marii în lumina lunii ?