Mai deunăzi, jumătatea mea mai importantă a găsit prin jungla internetului un tăpșan unde-i place să se ducă des. E blogul unei doamne care scrie frumos. Într-o zi doamna le-a întrebat pe toate doamnele care-i vizitează pagina intru’ delectarea intelectuală, le-a întrebat ziceam ce ar vrea ele să schimbe la soțiorii lor cu care le-a oropsit soarta, băutura, mama sau lipsa de experientă. Și listele au început să curgă. La fel și lacrimile – de râs – din ochii jumătății mele. Îmi recitea cu lacrimi în ochi și ocazionale încovrigături convulsive (exagerez un pic dar chiar se cocoșa de râs cu lacrimi în ochi) din listele cu upgrade-uri pe care și le doreau aplicate consoartele țării consorților din dotare. Îmi amintesc doar parțial ce anume le deranja până la a cere eradicarea, în general lucruri de bun simț pe care le întâlnim, noi bărbații, zilnic: O doamna voia ca soțul să se îmbrace uitându-se la ce folosește în scopul respectiv. Eventual și în oglindă. O alta mai moțocoasă voia să-și lepede omul ei pantofii care nu-l băteau pe motiv ca erau rupți. Una voia ca individul să se bage-n duș seara, la culcare. Alta era supărată că soțul – cine altul – refuza sistematic să mestece curcani fierți pentru că … erau urâți. Aaa, și șosetele. Asta mi-o amintesc întrucât printre hohotele jumătății zâmbeam și eu mai tâmp, așa, recunoscându-mă în mai toate listele. Și la asta am zâmbit cel mai tâmp. Șosetele sunt în cap de listă, imediat sub “să-mi aducă flori”. Și doamna cu tăpșanul blogăreț a continuat demersul, în buna practică a dreptului la replică, și a invitat bărbații să-și verse oful în liste pe care să i le trimită. “Voi ce ați schimba la partenerele voastre?” Ptiu! Că altă treabă n-ai avut! Și se ridică către mine doi ochi verzi-concentrico-maro cu lacrimi bucuroase, care mărindu-se a întrebare subliniază dulce ce-mi intră pe urechi: “Tu ce ai schimba la mine ?” Da cât de împotriva instinctului de conservare al oricărui masculin vrei draga mea să merg ? Tu nu știi oare că astea-s întrebări la care răspunzi exact înainte sau poate doar după divorț? Orice bărbat știe că odată eliberat porumbelul – să zicem ăla cu ciorba prea acră – viitoarea ciorba o să fie mai puțin acră, dar cu ce preț? “Sper că a ieșit bună, cum o face măta, că n-am mai acrit-o cu borș magic, am pus corcodușe, cum ești tu obișnuit de acasă. ÎȚI PLACE ?” – sau doar o farfurie trântită ușor cu mult subînțeles și un năduf subliminal care persistă în aer multe ore. La fiecare ciorbă. Pentru tot restul vieții. Pentru că voi, doamnele vieților noastre, nu uitați. Sunteți din construcție incapabile să uitați ceea ce v-a afectat emoțional. Iar o astfel de discordanță între ceea ce credeți voi că faceți bine și ceea ce spune el că nu faceți așa cum credeți vă va marca. Și nu, nu veți uita. Și dacă în locul ciorbei o sa puneți altceva, un “ceva” în care vă implicați și credeți sincer că sunteți maestră emerită și vine nedușatul cu pantoful găurit izvorând șosete și cu două cuvinte dărâma piedestalul de “gospodină sexy mamă eroina soție model”, o să-mi dați dreptate. Nu o să-l iertați că nu vede efortul, că nu înțelege ce și cum, că până la urmă e doar un nemulțumit permanent care nu aduce flori niciodată.
Nu ne întrebați, nu sunteți gata să vi se răspundă. Chiar dacă credeți cu tot sufletul, sincer și fără rețineri că sunteți gata să auziți ce nu ne place la voi, credeți-mă pe cuvânt: Nu sunteți.