Aseară Puștiulică a adormit destul de devreme după o zi în care ne-am jucat cu legourile lui supradimensionate, am dansat încă de dimineață și am fost cam leneși și am stat în casă.
Cred că începe să asimileze apa și implicit laptele ideii de băut așa că fuge după Mama strigând „mama mamama mama” și „apa apapa apapa apa” ceea ce face puțin confuză dorința momentului.
Și tot ce mișcă și nu e om, e „Ham!“. Asta cu „Ham!“ vine de la plimbările prin cartier, unde mai fiecare casă are un cățel, doi… Ba chiar o dubă dubioasă în care cineva ține doi sau trei câini cu auz fin și care când te apropii încep să latre la unison, cu ecoul metalic al dubei goale completând armoniile sparte ale vocilor răgușite de câini oropsiți.
Ne obișnuisem cu atitudinea contemplativ-flegmatică a lui Puștiulică la toate agresiunile auditive din curțile cu patrupezi, și nu mică ne-a fost surpriza când la o plimbare pe la mijlocul lui Octombrie, trecând pe lângă duba dubioasă, Puștiulică se întoarce către noi (era în cărucior) și la unison cu oropsiții spune cu un zâmbet larg: „ Ham!“. Și probabil încurajat de fețele noastre zâmbitor-perplexe a repetat cu și mai mult avânt : „ Ham! Ham!“. Feedback-ul fiind entuziast a repetat și la curțile următoare, și uite așa, tot ce poartă blană și merge precum modelul, e „ Ham!“.
