În seara asta am ajuns acasă după ce micul adormise. Cum dimineața nu am apucat să facem prea multe speram să ajung la timp sa i-l mai iau mamei din brațe și să mai facem cine știe ce năzdrăvănii mici.
Ma uit în jur la jucăriile pe care Mama a avut timp să le strângă, de obicei seara sufrageria arata de parcă o tornada pedofilă a trecut prin casă lăsând în urmă toată momeala, aruncată care încotro. De cand eram mic cred că jucăriile au un zvâc al lor, o conștiință existențială care le face unice, și privind mormanul de jucării care pe zi ce trece se împrospătează, încerc să le găsesc zvâcul, sa le ghicesc viața ascunsă de ochii oamenilor… Dintr-o privire am numărat 5 mașini, de la mică la suficient de mare încât poate să o călărească, doi urși, unul suficient de mare să-l cuprindă cu totul întrucât e un urs pernă, o broască cântăcioasă, maimuță portocalie, oliță, 3 urși de fapt, caracatiță cu pălărie…etc.
Stau toate rupte de oboseală, răscrãcite pe unde au apucat, cu ochii în gol, așteptând să sting lumina să poată dormi. Fără pleoape, deh. Le-a obosit bine micul.
E fascinant să vezi câte povești sunt chiar sub ochii tăi, tot ce trebuie să faci e să iei Caracatița, să ridici Ursul-de-Fier și să-i trimiți la vrăjitoarea din castelul de smarald pentru a o elibera pe Fetiță din camera de cărbune… Sau să trimiți mașina de teren să caute prin cotloanele îndepărtate de sub masa din bucătărie apa vie de care bietul elefant gri-roz are nevoie pentru a-și salva prietena Maimuțica Portocalie care a căzut de sus-sus de pe lustră în timpul misiunii de urmărire a Broscuței Cântăcioase pentru că toți vor să-i afle secretul piciorului mai lung… Ăla de care trage Mama și se aude o melodie moale…
O să le las pe toate să-și tragă sufletul și o să le urmez exemplul. Noapte bună.
